Nu este singurul caz de acest fel. Zeci, sute de oameni apeleaza la mass-media pentru a obtine sprijin financiar. Afisând o saracie crunta ori niste boli „grave“, „sarmanii“ cer prin intermediul televiziunilor sau ziarelor mila cetatenilor generosi.
„Cine doreste sa ajute o femeie bolnava cu opt copii si cu casa in lucru – chiar si preotii pot colecta – sa trimita bani la contul pe care l-am trimis (…) Va rog cu tot sufletul si trimit si biletul de spitalizare, pentru ca ma aflu in spital de o saptamâna, ca nu mai pot de bolnava (…) Nu avem usi, geamuri, nimic. Decât 159 de lei pe care traim trei elevi si o bolnava fara loc de munca (…) Dumneavoastra puteti face apel la bisericile din Craiova si la toti oamenii de suflet…“.
Aceasta este o sesizare trimisa redactiei GdS acum câteva zile de Ana Floarea, din satul Meresesti, comuna Amarasti, Vâlcea. Un caz social ca la carte: saracie, boli, copii multi. Desigur ca scrisoarea trebuia verificata. Un drum de peste o suta de kilometri, o oprire la primarie, alta in sat si a treia la casa „fara usi“ a femeii. Sa spunem drept, o singura stationare era suficienta pentru „rezolvarea“ cazului… Povestea nu ar fi fost insa atât de interesanta daca la ea nu ar fi participat atât functionarii, cât si consatenii doamnei „nefericite“…
Ana Floarea are 47 de ani. Are cu adevarat opt copii – dar toti trecuti de mult de vârsta majoratului. Mai exact unul singur mai sta cu dânsa – si acela e insurat acum. Pe vremuri – adica pâna prin ’97, dupa cum reiese din datele Primariei Amarasti – doamna Floarea era considerata „mama eroina“, drept pentru care primea o indemnizatie frumusica. Tot pe vremuri, Ana avea si-un sot legitim. Primaria nu a aflat insa nici pâna acum daca acesta era si singurul raspunzator pentru sarcinile dese ale Anei… Femeia si-a parasit o vreme barbatul si copiii – pe ultimul, prunc la vremea aceea, lasându-l in grija fratilor mai mari. Satula de plimbari, Ana s-a intors acasa in cele din urma. Viata cu sotul nu o mai incânta, asa ca si-a luat plozii cu alocatii cu tot si s-a mutat in grajdul primariei. A trait din mila autoritatilor si a satului pâna i-au crescut copiii, „printre sobolani“, cum bine zice in scrisoare, fara sa munceasca, fara sa faca vreun efort pentru a-si schimba viata mizera, pentru a duce un trai decent. Simtind ca e rost de pomana, a prins gustul bisericilor, de unde nu lipsea la nici o slujba de duminica sau sarbatoare, proptind usile sfinte cu mâna intinsa.
A ajuns la Episcop
Aceasta a fost singura sursa sigura de venit pentru multa vreme. Intr-o zi, s-a intors acasa. Soarta n-a ajutat-o: din neglijenta, un incendiu a lasat-o fara acoperis deasupra capului, acum vreo zece ani. A facut poteca la primarie cu tot felul de cereri si petitii pentru a obtine un ajutor financiar. Atât a obosit-o drumul pe jos, ca n-a mai gasit putere sa presteze cele cinci zile mari si late de munca la ajutorul social acordat prin Legea nr. 416. Prin urmare, nu l-a mai primit nici pe acesta. Nu-i ramânea decât o sansa: pensionarea! Si a obtinut-o, pe caz de boala, conform „fisei de spitalizare“ trimisa la Craiova: – discopatie cervicolombara, insuficienta circulatorie, hipotiroidism, obezitate grad III, tulburare afectiva. Boli care o scuteau de la orice fel de efort fizic, evident!
Milionul jumate nu o ajuta insa sa tina o casa intreaga, asa ca Ana a gasit refugiul la concubinul din Glavile. In lipsa ei, copiii au crescut, si-au vazut de viata lor – unii in strainatate, altii prin imprejurimi. Anul trecut, Ana s-a intors din nou acasa. Nu mare i-a fost surpriza sa constate ca nu mai avea pe cap decât un fiu si o nora. Si chiar daca acestia n-au pregetat o clipa sa schimbe situatia materiala – au facut reparatii, au pus acoperis si porti noi etc. – Ana Floarea a continuat sa se dea de ceasul mortii de saracia care o paste! Ba chiar a trimis si Preasfintitului Gherasim, Episcop al Râmnicului, o scrisoare prin care sa obtina aprobarea ca trei dintre cei opt copii (nu se stie daca e vorba de cei plecati in Italia sau cei insurati) sa serveasca masa la cantina sociala… Iar printre alte cereri si milogeli, a adresat una si Gazetei. Pe care a scris-o chiar pe patul spitalului – in zilele in care s-a dus pentru revizuirea anuala a dosarului de pensionare!
Gura lumii, sloboda
Povestea aceasta au pus-o cap la cap primaria, cetatenii si rudele Anei Floarea, oameni care o cunosc pe femeie de o viata si au fost martori la toate demersurile (neobosite) pentru a obtine bani.
„E grasa, nu bolnava! Pai cum sa munceasca, daca abia se misca?… Si-a batut joc si de copiii aia, i-a lasat pe drumuri când erau mici“, povesteste tata Florica, sateanca din Amarasti.
„Vine la primarie mereu, pentru ajutor de casa. I-a luat foc acum vreo zece ani, primaria a trimis o solicitare la consiliul judetean, dar nu s-a primit nici un raspuns. Mai mult de atât nu putem face. I-am acordat ajutor la Legea nr. 416, dar daca nu a efectuat munca, nu i l-am mai putut da“, declara Gheorghe Duta, secretar la primarie.
Nici nora Roxana, de 21 de ani, nu a fost departe de a spune câte ceva. S-a abtinut insa, usor incurcata de situatie. Pâna la urma, soacra se va intoarce acasa, fie ea bolnava sau nu.
